marți, 29 septembrie 2009
Ketsana nu e Katrina
Revoltele din Guinea sau despre ce se întâmplă când armata conduce țara
luni, 28 septembrie 2009
Vă invităm la dezbatere
Honduras suspendă libertățile civile
Rezultatele alegerilor din Germania
sâmbătă, 26 septembrie 2009
Dalai Lama

- pentru că o națiune care a reușit să supraviețuiască în exil merită susținută (și când vorbim de supraviețuire, vorbim de cultură, artă, religie, până și un cvasi-sistem statal în exil : vezi draftul de constituție al Tibetului în exil și existența unei structuri politice - guvern și parlament)
- pentru că o națiune care a reușit să supraviețuiască unei invazii chineze, comunismului chinez, eforturilor sistematice de distrugere a culturii tibetane, unor valuri succesive de foamete merită susținută
- pentru că ne demonstrează nouă, românilor, faptul că se poate supraviețui comunismului și că spiritualitatea poate fi un atu în acest proces
- pentru că Tibetul este țara zăpezilor, cu altitudinea cea mai mare din lume - da, suntem subiectivi, dar credem, ca demni urmași ai lui Blaga, că mediul înconjurător, ne influențează nu doar cultura, ci și tăria spirituală
- pentru efortul neobosit, răbdător și dedicația de care a dat dovadă Dalai Lama de peste jumătate de secol pentru a promova cauza Tibetului pe plan internațional
- deoarece comunitatea internațională continuă să ignore voit problema independenței Tibetului, existența Tibetului ca ȚARĂ - prezența Chinei între membrii permanenți ai Consiliul de Securitate ONU nu poate ajuta în acest sens
miercuri, 23 septembrie 2009
Nu e doar economică, e o criză a drepturilor omului
Traducere din Introducerea la Raportul Amnesty International asupra situației drepturilor omului în lume, scrisă de Irene Khan, directorul organizației
În septembrie 2008 eram în New York cu ocazia întâlnirii ONU la înalt nivel pe tema Țelurilor de Dezvoltare ale Mileniului - măsurile asupra cărora s-a căzut de acord la nivel internațional pentru a reduce sărăcia până în 2015. Delegat după delegat vorbea despre necesitatea de a găsi noi fonduri pentru a eradica foametea, pentru a reduce numărul morților copiilor și a femeilor însărcinate, să se furnizeze apă curată și salubrizare, să se educe fetele. Viața și demnitatea a miliarde de oameni erau în joc, dar voința de a susține vorbele cu bani era limitată. Părăsind clădirea ONU auzeam o poveste complet diferită venind dintr-o altă parte a Manhattan-ului : prăbușirea uneia dintre cele mai mari bănci de investiții de pe Wall Street. Acesta era un eveniment asupra căruia resursele și atenția mondială erau cu adevărat concentrate. Guvernele puternice și bogate au fost capabile, dintr-o dată, să găsească, multiplicate, sumele necesare eradicări sărăciei. Dar aceste sume au fost turnate cu abundență în băncile ce se prăbușeau și în pachete de stimulare ale economiei.
Pe la sfârșitul lui 2008 devenise clar că felul nostru de viață, polarizat între privare și lăcomie, sărăcirea multora pentru a satisface lăcomia câtorva, cădea într-o groapă adâncă. Inegalitatea, ca produs al globalizării, nu se limitează la cei care locuiesc în țări în curs de dezvoltare. După cum a arătat raportul din octombrie 2008 al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED), și în țările industrializate, de creșterea economică din ultimele decade au profitat mai mult bogații decât săracii. SUA, țara cea mai bogată din lume, ocupă locul 27 din 30 de state membre OCED în ceea ce privește sărăcia structurală și diferențele de venituri, din ce în ce mai mari.
De la săracii orașelor, trăind în favelas din Rio de Janeiro în Brazilia până la comunitățile Roma din țările europene, adevărul murdar e că mulți oameni sunt săraci din cauza politicilor, mai mult sau mai puțin ascunse, de discriminare, marginalizare și excludere, promovate sau tolerate de state, coroborate cu sectorul afacerilor sau cu actori individuali. Nu este doar o coincidență faptul că mulți dintre săracii lumii sunt femei, migranți, minorități etnice sau religioase. Nu este o întâmplare faptul că mortalitatea maternală rămâne una dintre cauzele cele mai ridicate ale morții din zilele noastre, deși o cheltuială minimă pentru îngrijire obstetrică de urgență ar salva viețile a sute de mii de femei aflate la vârsta procreerii.
Inegalitatea se extinde la sistemul judiciar în sine. Într-un efort de a întări economia de piață și de a încuraja investițiile străine și a actorilor privați, instituțiile financiare internaționale au finanțat reforme legale din sectorul comercial într-o serie de țări în curs de dezvoltare. Dar nu s-a făcut nici un fel de efort notabil pentru a se asigura că oamenilor săraci li se vor respecta drepturile sau că vor putea ataca în justiție abuzurile comise de guverne sau companii. Conform Comisiei ONU pentru Împuternicirea Legală a Săracilor, în jur de două treimi din populația lumii nu au acces corespunzător la justiție.
Introducerea completă este disponibilă în engleză : http://report2009.amnesty.org/en/introduction
Garanție de returnare pentru PET-uri
ONU și schimbările climatice
Ziua dedicată schimbărilor climatice din cadrul summit-ului ONU, s-a încheiat ieri, 22 septembrie cu o serie de semne încurajatoare. Această reuniune la nivel înalt precede întâlnirea din noiembrie de la Copenhaga, ce are drept scop înlocuirea Protocolul de la Kyoto
În primul rând, China a promis o creștere a eforturilor pentru a reduce emisiile de carbon până în 2020. Deși președintele chinez nu a dat nici un fel de detaliu despre tipul de măsuri ce vor fi luate, declarația sa este una încurajatoare. China, care obține 70% din energia sa din cărbune, emite 20% din gazele cu efect de seră ale lumii.
Discursul Chinei în privința schimbărilor climatice a fost până în acest moment, unul de acuzare a țărilor bogate, care au beneficiat de avantajele utilizării combustibilor fosili, iar acum cer țărilor în curs de dezvoltare să renunțe la ele fără a le oferi nici o alternativă. De aceea, poziția Chinei este aceea conform căreia țările dezvoltate ar trebui să facă mai mult decât țările în curs de dezvoltare în privința schimbărilor climatice deoarece au o responsabilitate istorică pentru problemă. De altfel, nu se poate aștepta ca țările în curs de dezvoltare să-și stopeze dezvoltarea economică prin reducerea emisiilor de carbon.
Pe de altă parte, președintele SUA - țara ce se află pe primul loc în ceea ce privește emisiile de carbon - a recunoscut că schimbările climatice reprezintă o problemă urgentă, spre deosebire de administrația precedentă. El a anunțat și o țintă precisă : aceea de a se limita emisiile de carbon ale Statelor Unite până la nivelul din anul 1990 până în 2020. (știre preluată de la bbc)
Campanie electorală în off time
4 medalii la Olimpiada Internaţională de geografie
Împrumută cărţi gratuit pe net
Un website unde găsiţi cărţi ale celor mai cunoscute edituri pe care le puteţi împrumuta gratuit. Ne-a plăcut conceptul de bibliotecă modernă cu iz de anticariat, unde fiecare carte adaugă o poveste cu fiecare călătorie pe care o face. Atenţie, însă, nu aveţi voie sa scrieţi pe cărţi! :)
luni, 21 septembrie 2009
Recrutare voluntari
Conferință pe teme ecologice
Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului
Cutremur în Bhutan
Rent a friend
Parcurile bucurestene dispar
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Copii ramași în urmă
Mobilitatea populației este o caracteristică fundamentală a globalizării, însă consecințele la nivel național nu întârzie să apară. Numărul mare de copii rămași singuri acasă după plecarea părinților la muncă în străinatate este una din ele.
Copii părăsiți de părinții plecați la muncă în străinătate constituie o problemă de actualitate, care afectează cu predilecție județele Moldovei. Acești copii sunt lăsați în grija buncilor sau a altor rude, și în cel mai rău caz, copii sunt lăsați singuri.
Conform datelor centralizate semestrial de ANPDC de la nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, numărul părinților care își lasă copii acasă este într-o ușoară scădere de 1,2 % față de anul 2008. Această scădere poate fi pusă pe seama crizei economice, însă nu schimbă cu mult datele problemei.
România a fost surprinsă pe picior greșit de acest fenomen, pentru că nu există o legislație care să reglementeze situația acestor copii. În prezent, o serie de proiecte de lege sunt în curs de aprobare, stabilind reguli clare pentru plecarea părinților la muncă în străinătate fără copii. Dacă aceste proiecte de lege vor fi aprobate, părinții vor trebui să anunțe autoritățile cu 40 de zile înainte de a pleca dacă copii sunt lăsați în grija unei rude de până la gradul patru. În cazul în care nu există nici o rudă în grija căreia să fie lăsați copii, aceștia vor fi duși în centre de specialitate.
O nouă situație apărută în contextul actual este accea a copiilor care se reîntorc în țară fie pentru că nu s-au putut integra în țara străină, pentru că părinții consideră învățământul din România mult mai performant decât în alte țări sau, mai recent, din cauza crizei economice.
„Cine îi întreabă ceva pe copii? Cine le cere părerea? Părinții hotărăsc faptul că în România învățământul este mai performant. “ declară Maricica Buzescu, Director al Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică din Iași.
“Numărul copiilor care se întorc în țară pentru a se reintegra în sistemul nostru de învățământ se ridică, (în ultimul semestru) la 600 de copii doar pentru județul Iași”.
Impactul psihologic pe care această schimbare îl are asupra copiilor este deosebit de important și poate avea consecințe extrem de grave asupra dezvoltarii lor ulterioare .
“Depinde de temperamentul fiecărui copil, unora le este mai greu printre străini, le e greu să învețe limba, să fie acceptați la joacă. Uneori copii (străini) pot fi foarte răi! Sunt însă și copii, care reîntorcându-se în țară duc lipsa confortului și a nivelului de trai din țara în care și-au lăsat părinții.”
Copii rămași singuri acasă după plecarea părinților la muncă în străinătate reacționează diferit la despărțirea de părinți. Pentru unii, consecințele se reflectă la nivelul comportamentului. Copiii pot întreprinde acțiuni care să atragă atenția părinților. “Verișoara mea a rămas singură acasă și a început să-și petreacă nopțile doar prin cluburi, să iasă cu bărbați mult mai în vârstă decât ea, lipsea des de la școală “ povestește un tânăr. Bunicii, în grija cărora sunt lăsați copii de cele mai multe ori, nu au suficientă autoritate asupra lor.
Sunt însă și copii care cred că prin comportamentul lor ireproșabil îi pot face pe părinții lor să se întoarcă acasă. Rezultatele lor la învățătura sunt mult mai bune decât în perioada în care erau împreună cu părinții, se angajează să aibă grijă de frații mai mici. Pentru asta, ei trebuie însă să renunțe la orele de joacă sau la timpul petrecut cu prietenii, asumând responsabilități ce nu sunt compatibile cu vârsta lor.
Sunt numeroase alte probleme care intervin odată cu plecarea părinților la muncă în străinătate. Copii nu mai sunt atenți la igiena personală, sau la alimentație, adoptând comportamente alimentare greșite, care vor fi greu de modificat ulterior. În lipsa supreveghierii și îndrumării adulților, influența anturajului devine mai importantă. Astfel, riscul de a deveni dependenți de alcool sau droguri este mai mare. De asemenea, lăsați în grija rudelor sau cunoscuților, copiii cad deseori victime abuzurilor fizice sau morale.
Mai multe organizații umanitare întreprind acțiuni pentru a minimaliza riscurile acestui tip de abandon instituționalizat. Una dintre aceste organizații, UNICEF, consideră această problema una majoră în Europa de Est și afirmă că principala cauză este absența unor politici publice, atât de prevenire cât și de minimalizare a consecințelor acestui fenomen. Deși organizațiile neguvernamentale pot desfășura programe pentru a atenua consecințele ce le poate avea plecarea părinților asupra copiilor, ele nu pot substitui statul, care are principala responsabilitate în prevenirea fenomenului.
Epopeea unor absolvenți români care vroiau să rămână în țară
Am fost studenți buni. Am dat examen de admitere, am câștigat un loc în facultate, loc pentru care se mai înscriseseră 11 candidați. Am mers la cursuri, care chiar ne plăceau, am avut note mari și ne făceam timp și pentru activități extra-academice, gen voluntariat sau practică. Și nu doar pentru că dau bine la CV, dintr-un calcul carieristic, atitudine pe care am disprețuit-o întotdeauna ca pe o dovadă de ipocrizie profesională. Ne-am implicat pentru ca ne păsa, pentru că eram pasionați, pentru că ne simțeam angajați politic și social și pentru că eram convinși că învățarea nu se limitează la sala de curs.
După licență am reușit chiar să obținem o bursă pentru a ne finaliza studiile în afară. Și iată-ne după un an, reîntorși în țară cu o diplomă de master în altă limbă decât cea română și pregătiți să devenim adulți responsabili, câștigători de pâine proprie din sudoare (intelectuală, desigur) proprie.
Și am început, să ne trimitem CV-urile la firme/agenții/asociații autohtone -fiecare după preferințe, convinși că mulții ani de facultate și dorința de a munci vor fi de ajuns pentru a găsi un loc de muncă. Nu ne doream nici să reușim în viață, nici să ne descurcăm. Ne doream să lucrăm, în domenii de care eram pasionați, pe care doream să le inovăm, pentru care eram pregătiți. În lipsă de răspuns am dat, într-o primă etapă, vina pe criză, că tot e țapul ispășitor la modă. Sătuli de așteptare, am fi făcut și compromisuri financiare, schimbând o existență decentă pe un început de viață profesională, orice fel început. Ceea ce nu am acceptat să facem, sunt compromisurile etice. Nu am acceptat să lucrăm în ONG-uri care sunt afaceri de familie (director - nepot de fondator și însurat cu contabila) și nu apără decât interesele conducerii. Nu am acceptat să lucrăm în firme care trebuie să mituiască pentru a masca nereguli financiare. Nu am acceptat să lucrăm în structuri de stat în care darul este considerat obligatoriu și corupția a devenit norma.
Cine e responsabil pentru frustrarea noastră, a mii de absolvenți de facultăți de stat, cu diplome reale, obținute din muncă reală ? Absolvenți care merită și vor să lucreze, în condiții decente, în țară și se văd obligați să aleagă între șomaj și compromisuri morale sau financiare prea mari ?
După câteva luni de frustrări și dezamăgiri am renunțat. Am renunțat și am plecat. Într-o țară în care străinii absolvenți de studii superioare sunt scutiți de obligația de a avea un permis de muncă. De ce ? Pentru a facilita achiziția de creere din țări care nu au politici pentru a le păstra. Țări ca România.
Războiul civil din Sri Lanka - the sequal
După un război civil de 26 ani, Tigrii Tamil, gruparea separatistă din Sri Lanka a cedat puterii centrale în această vară. Conflictul a luat sfârșit, dar pacea rămâne una fragilă, mai ales din cauza situației persoanelor deplasate în timpul războiului. Deși guvernul a promis reintegrarea a 26000 de etnici Tamil până la sfârșitul lui ianuarie, situația persoanelor deplasate continuă să rămâna una extrem de dificilă și să facă obiectul criticilor multor organizații de drepturilor omului. Deși președintele Mahinda Rajapaksa a declarat recent că refugiații vor primi permise pentru a putea lucra în afara taberelor, izolarea acestora, lipsa de acces a organizațiilor umanitare stârnesc suspiciuni conform cărora aceste tabere ar ascunde abuzuri ale drepturile omului. Conform unora dintre aceste organizații, motivele pentru care guvernul sri lankan ar dori izolarea etnicilor Tamil este aceea de a le împiedica să facă publice crime de război comise de autoritățile centrale
Pentru o analiză geopolitică a conflictului din Sri Lanka și a consecințelor lui, poteca89 vă recomandă :
miercuri, 16 septembrie 2009
Barroso a fost votat presedinte al Comisiei Europene
Crime de război israelo-palestiniene
Raportul ONU cu privire la situația drepturilor omului în cadrul conflictului israelo-palestinian a fost eliberat. Acest raport afirmă că există dovezi conform cărora atât israelienii cât și palestinienii ar fi comis crime de război în timpul recentului conflict din Gaza.
Raportul acuză Israelul de utilizarea de arme interzise în conflictele armate, cum ar fi armele cu fosfor, dar și metode inumane de luptă, cum ar fi utilizarea de civili ca scut pentru armată și atacuri vizând civili din fâșia Gaza. De cealaltă parte, palestinienii sunt acuzați de atacuri cu rachete care ar fi vizat civilii. Raportul nu a fost recunoscut nici de Israel, care refuzase colaborarea cu misiunea de cercetare trimisă de ONU, nici de Hamas, care controlează fâșia Gaza.
marți, 15 septembrie 2009
Despre fotojurnalism și alți demoni

În weekendul acesta, a avut loc la Perpignan un eveniment irelevant pentru România: Festivalul Internațional de Fotojurnalism, Visa pour l’image.
Spun irelevant pentru România, deși țara noastră a făcut deja obiectul unor photoreportaje și interesul autohton pentru imagine este unul ridicat ; totuși, o carență la nivelul conceptualizării acțiunii sociale și a acțiunii umanitare face din acest tip de mărturie socială ceva irelevant pentru România. Mai precis, la noi acțiunea umanitară se limitează la autohtonul oengism – o societate civilă mereu în luptă cu autoritățile politice, cu slabe încercări de acțiune umanitară locală pe ici-colo. Trimiterea de voluntari în alte țări, cu nevoi mai mare decât ale noastre (de bine de rău, noi suntem în UE, devenind, deci, finanțator de proiecte de dezvoltare), montajul de proiecte de dezvoltare veritabile (proiectele de dezvoltare se limitează la redactarea de manuale de bune practici, care sunt citite de același cerc închis de ong-iști, de altfel binevoitori, dar care nu merg mai departe de teorie, care nu au îndrăzneala sau capacitatea de a se lansa în proiecte veritabile de dezvoltare comunitară) nu există încă în România. Or tocmai aceste elemente constituie cadrul general în care s-a dezvoltat fotojurnalismul. El face parte dintr-o idee mai mare a acțiunii umanitare, a denunțării, a ceea ce se numește intervenție umanitară (ingerence humanitaire). Atât timp cât România se limitează la rolul de beneficiar al acțiunii umanitare, cât timp câmpul semantic non profit de la noi este atât de limitat încât întregi categorii profesionale din sfera umanitară nu au corespondență în limba română, fotojurnalismul este irelevant în România (în franceză : bénévole este cel care oferă o parte a timpului său gratuit unei asociații, pe când volontaire este cel care este trimis în misiune în alte țări și primește o îndemnizație de subzistență ; gradul de specializare semantică este un bun indiciu al gradului de dezvoltare a domeniului în sine).
Deși unii proclamă inexistența conceptuală a fotojurnalismului (hibrid între o specie jurnalistică de reportaj vizual și formă artistică de fotografie acesta pare unora un fel de struțo-cămilă ce nu este până la urmă nici jurnalism, nici artă și care nu poate servi cauzelor sociale pe care le expune, tocmai din cauza acestei duble naturi), reputația și longevitatea acestui festival demonstrează contrariul.
Pe înțelesul tuturor, reprezentanții acestei forme de artă jurnalistică sunt fotografi ce surprind evenimente sau fapte sociale, de tipul muncii infantile în Nepal, expusă de Luca Catalano Gonzaga, câștigătorul de acest an al marelui premiu CARE, oferit de organizația umanitară cu același nume, unul dintre cele mai prestigioase ale Festivalului.
Unul dintre cele mai mari mistere ale fotojurnalismului rămâne acela de a ști dacă reprezentanții săi sunt militanți ai cauzelor pe care le reprezintă sau scopul lor este unul pur estetic - alegerea subiectelor lor este una motivată exclusiv de criterii estetice. Punctul de vedere utilizat, precum și metodele sunt clar unele estetizante ; dar oare ochiul care privește tragedia, nefericirea, mizeria poate rămâne obiectiv, neimplicat, doar estetic și deloc social ?
Cert este că în realizarea acestor reportaje vizuale, fotografii petrec perioade îndelungate, ce se măsoară în ani, în mijlocul subiecților lor, în zone marcate de conflicte armate sau pur și simplu de precaritate (ex. reportajul Roma Journeys – Joakim Eskildsen a petrecut în total 6 ani în comunități de romi din 7 țări diferite). Aceste reportaje sunt dovezi de un profesionism și de o dedicație ce implică o veritabilă alegere de viață, o vocație suficient de puternică încât să merite asumarea unor riscuri de siguranță sau chiar de viață (nu lipsesc exemple de fotografi ce și-au pierdut viața în timpul reportajelor la care lucrau).
Despre războiul civil românesc
Capital mediatic
Citiţi mai multe în Jurnalul de Dumincă
luni, 14 septembrie 2009
Europa : Alegeri în Norvegia
Aung San Suu Kyi : Folosiți-vă de libertatea voastră pentru a o promova pe a noastră

Aung San Suu Kyi (n. 19 iunie 1945) este leaderul pro-democratic al Birmaniei și laureat al premiului Nobel pentru pace. Fiică a eroului independenței Aung San, care a fost asasinat când ea avea 2 ani, Aung San Suu Kyi a fost educată în Birmania, India și Regatul Unit. Pe când studia la Oxford, l-a întâlnit pe Michael Aris, cu care s-a căsătorit în 1972 și cu care a avut doi fii, Alexander și Kim. În martie 1999, pe când Aung San Suu Kyi era în Birmania, Michael Aris a murit de cancer în Londra. El înaintase o petiție guvernului birmanez pentru a i se permite să își viziteze soția, dar autoritățile i-au refuzat cererea. Cei doi nu se văzuseră din 1995. Guvernul birmanez a încurajat-o pe Suu Kyi să-și viziteze familia în străinătate, dar ea a refuzat de fiecare data, știind că nu i s-ar mai permite să se întoarcă.
Aung San Suu Kyi se întorsese în Birmania în 1988 pentru a o îngriji pe mama sa, bolnavă și a fost aruncată imediat în lupta națională pentru democrație. Alăturându-se Ligii Naționale pentru Democrație – formațiune politică nou-înființată, Suun Kyi a cerut instaurarea democrației și a libertății în numeroase discursuri. Regimul militar aflat la guvernare a răspuns prin forță, ucigând 5 000 de militanți. Incapabil de a menține puterea, acesta s-a văzut forțat să convoce alegeri generale în 1990. Partidul lui Suu Kyi a câștigat alegerile cu o majoritate covârșitoare de 82% din locurile din Parlament. Regimul militar nu a recunoscut niciodată alegerile.
Aung San Suu Kyi a fost arestată de multe ori de atunci. A fost ținută în arest la domiciliu între 1989 – 1995 și din nou între 2000 – 2002. A fost arestată din nou în mai 2003 după masacrul de la Depayin, în care 100 din suporterii ei au fost uciși în bătaie de miliția regimului. Aung San Suu Kyi se află încă în arest la domiciliu la Rangoon.
Ea a câștigat numeroase premii internaționale, incluzând un premiu Nobel pentru pace, premiul Saharov din partea Parlamentului European și Medalia pentru libertate din partea SUA. Prin fraza : Folosiți-vă de libertatea voastră pentru a o promova pe a noastră, Suu Kyi vă invită să vă alăturați luptei pentru libertate în Birmania.
(informații preluate de pe http://www.burmacampaign.org.uk/index.php/burma/about-burma/about-burma/a-biography-of-aung-san-suu-kyi)
Se mai întâmplă știri și în Africa : vizită UE în Zimbabwe
Prima delegație a Uniunii Europene care a efectuat o vizită în Zimbabwe după 7 ani de izolare politică, a declarat că nici un ajutor financiar nu va fi acordat țării înainte de realizarea unor reforme democratice. Gunilla Carlsson, ministrul suedez al ajutorului pentru dezvoltare a declarat (conform Times UK) : Există încă multe rapoarte de abuzuri ale drepturilor omului, ceea ce este inacceptabil. Vrem să vedem schimbări pe teren.
Sub conducerea președintelui autocrat Mugabe, țara a căzut într-o criză economică extrem de gravă. Decizia lui Mugabe de a împărți pământurile fermierilor albi cetățenilor de culoare a făcut ca un număr mare de fermieri să părăsească țara și a avut un impact economic foarte important.
Mugabe și 300 dintre asociații săi fac obiectul unor sancțiuni internaționale de călătorie în spațiul european și referitoare la vânzarea de arme în Zimbabwe. În urmă cu un an, Robert Mugabe a semnat un acord de împărțire a puterii cu Morgan Tsvangirai, unul din leaderii opoziției din Zimbabwe, numit Prim Ministru. Acest acord a presupus și realizarea unei serii de reforme democratice (ex. libertatea de expresie, libertatea de asociere, de exersare a activității politice, elaborarea unei noi constituții, care să întărească principille democratice). Morgan Tsvangirai afirmă, la un an după semnarea sa, că Mugabe nu a respectat acest acord.
Se mai întâmplă știri și în Africa : Confruntări în Uganda
Capitala Ugandei, Kampala, a fost scena unor confruntări violente între poliție și membri ai celei mai importante etnii ugandeze, Buganda, soldate cu moartea a cel puțin 11 persoane (conform BBC, citând France Presse).
Revoltele au fost cauzate de refuzul guvernului de a autoriza pe regele Ronald Muwenda Mutebi II să călătorească într-un oraș din regatul său, Kayunga, motivând că localitatea nu prezintă siguranță. Regele este șeful principalei etnii ugandeze, Buganda, care luptă pentru instaurarea unui guvern federal, în care regele să se bucure de puterea politică ce îi este refuzată în prezentul guvern.
În urma luptelor de joi și vineri, regele Muwenda Mutebi II a amânat vizita în orașul Kayunga, ceea ce a dus la o calmare a confruntărilor. (știre preluată de la BBC)
vineri, 11 septembrie 2009
Organizația săptămânii : Comitetul Internațional al Crucii Roșii și a Semilunei Roșii
Istoria Mișcării Crucii Roșii și a Semilunei Roșii a început în 1859, când omul de afaceri elvețian Henry Dunant a fost martor al consecințelor cumplite ale bătăliei de la Solferino. În urma acestei experiențe el a înțeles că este nevoie de înființarea unei societăți de ajutorare a răniților pe timp de război, dar și de o legislație internațională care să reglementeze războiul și să protejeze răniții și populația civilă, idee pe care a expus-o în cartea O amintire de la Solferino.
Cartea lui Dunant a avut un impact impresionant. În mai puțin de un an de la publicarea sa, a fost înființată o organizație mondială după modelul expus de aceasta.
Dar dincolo de înființarea Comitetului Internațional al Crucii Roșii (care ulterior a primit adăugirea și a Semilunii Roșii), inițiativa lui Dunant a avut și un alt impact semnificativ la nivel internațional : ea a provocat elaborarea unui sistem legal internațional menit să reglementeze războiul și să protejeze populația neimplicată în el : Dreptul Internațional Umanitar (DIH). Format din Convențiile de la Geneva și cele de la Haga, Dreptul Internațional Umanitar reprezintă o serie de acorduri internaționale, al căror scop este acela de a proteja populația civilă, răniții, dar și personalul medical în timpul războaielor. De asemenea, secțiunea de la Haga a DIH însumează o serie de reguli ce trebuie respectate în purtarea războaielor, incluzând armele ce sunt interzise utilizării (cum ar fi minele).
Spre deosebire de comitetele naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, al căror rol este unul preponderent umanitar, Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Semilunii Roșii (CICR) este gardianul Dreptului Internațional Umanitar, veghind la respectarea lui și adaptarea sa la realitățile contemporane.
Pentru mai multe detalii despre CICR sau DIH vă invităm să consultați :
O alternativa
Exact 1 an trebuia să petrecem departe de România. Ca studenți la o universitate din Franța, luam periodic drumul low cost, obișnuit bursierilor cu bugete limitate, spre țară. Nu știm dacă o fi de vină depărtarea (fizică, dar mai ales intelectuală) de țară sau pur și simplu lipsa de contact cu presa românească (trebuie să mărturisim, în afară de 1,2 reviste de cultură și site-uri de specialitate, renunțasem la presa romanească), ce găseam la întoarcere ne crea anumite stări, variații pe aceeași temă : de la autohtona și intraductibila lehamite pâna de-a dreptul la ceea ce francezii numesc delicat nausée.
Într-un prim timp, când comparația cu presa cealaltă pe care începeam să o cunoaștem - cea franceză - devenea evident defavorabilă pentru noi, în orgoliul național ce fierbea patriotic în noi, am încercat să ne auto-amăgim în spiritul pur românesc : „doar n-om fi mai proști ca francezii, pur și simplu nu avem mijloacele lor financiare să oferim o informație de calitate.”
Dupa alte câteva reîntoarceri, am ințeles că nu există motiv financiar care să poată explica abundența, exclusivitatea aproape, de fapte diverse din jurnalele televizate românești. Doar lipsa de profesionism sau existența unei campanii de manipulare a publicului pot explica dezinformarea voită, înlocuirea informației cu fapte fără valoare de știre, lipsa dezbaterii publice, lipsa de analiză a evenimentelor relatate, lipsa aproape totală a știrilor internationale.
Iar explicația pe care o auzim cel mai adesea pentru a justifica această stare de fapt, aceea conform căreia presa oferă publicului ceea ce i se cere, ni se pare pe cât de lamentabilă, pe atât de simptomatică a degradării presei românești ; singurul lucru pe care îl demonstrează este acela că (unii) ziariști români nu au altă vocație decât pe aceea a profitului. Informarea obiectivă, independența nu constitue, din nefericire, obiectivul principal al mass-media românești.
O legendă academică spune că acest concept, al informării obiective, este prima prejudecată ce trebuie distrusă la Facultatea de Jurnalism din București. Adică, studenții din anul întâi sunt pur și simplu avertizați că dacă au vreo vocație de informare corectă, ar trebui să și-o distrugă singuri încă din facultate, prima lecție predată fiind aceea că scrisul lor va fi inevitabil supus intereselor de trust.
Înțelegem perfect că instituțiile media au și un scop comercial, dar suntem ferm convinși că, prin rolul pe care și-l asumă într-o societate democratică, presa are, înainte de toate, o obligație deontologică de respectat.
Să fim înteleși : nu urmărim o generalizare, nu acuzăm toți ziariștii români ; suntem convinși că există și excepții, dar, din păcate, regula, așa cum se percepe ea în momentul de față, este aceea pe care am explicat-o mai sus.
Drept consecință a tuturor acestor constatări amare, am hotărât crearea blogului poteca89, replică la cunoscutul site francez de informare alternativă rue89 (http://www.rue89.com/). Scopul acestui blog este acela de a oferi o alternativă presei mainstream românești. Nu suntem și nu avem pretenția de a fi ziariști profesioniști. Ne dorim doar să creem un spațiu de dezbatere publică demn de acest nume, independent, care să ofere un drept la replică tuturor celor care nu se regăsesc în (dez)informația oferită de trusturile de presă mainstream din România.