Copii ramași în urmă

Mobilitatea populației este o caracteristică fundamentală a globalizării, însă consecințele la nivel național nu întârzie să apară. Numărul mare de copii rămași singuri acasă după plecarea părinților la muncă în străinatate este una din ele.

Copii părăsiți de părinții plecați la muncă în străinătate constituie o problemă de actualitate, care afectează cu predilecție județele Moldovei. Acești copii sunt lăsați în grija buncilor sau a altor rude, și în cel mai rău caz, copii sunt lăsați singuri.

Conform datelor centralizate semestrial de ANPDC de la nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, numărul părinților care își lasă copii acasă este într-o ușoară scădere de 1,2 % față de anul 2008. Această scădere poate fi pusă pe seama crizei economice, însă nu schimbă cu mult datele problemei.

România a fost surprinsă pe picior greșit de acest fenomen, pentru că nu există o legislație care să reglementeze situația acestor copii. În prezent, o serie de proiecte de lege sunt în curs de aprobare, stabilind reguli clare pentru plecarea părinților la muncă în străinătate fără copii. Dacă aceste proiecte de lege vor fi aprobate, părinții vor trebui să anunțe autoritățile cu 40 de zile înainte de a pleca dacă copii sunt lăsați în grija unei rude de până la gradul patru. În cazul în care nu există nici o rudă în grija căreia să fie lăsați copii, aceștia vor fi duși în centre de specialitate.

O nouă situație apărută în contextul actual este accea a copiilor care se reîntorc în țară fie pentru că nu s-au putut integra în țara străină, pentru că părinții consideră învățământul din România mult mai performant decât în alte țări sau, mai recent, din cauza crizei economice.

„Cine îi întreabă ceva pe copii? Cine le cere părerea? Părinții hotărăsc faptul că în România învățământul este mai performant. “ declară Maricica Buzescu, Director al Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică din Iași.

“Numărul copiilor care se întorc în țară pentru a se reintegra în sistemul nostru de învățământ se ridică, (în ultimul semestru) la 600 de copii doar pentru județul Iași”.

Impactul psihologic pe care această schimbare îl are asupra copiilor este deosebit de important și poate avea consecințe extrem de grave asupra dezvoltarii lor ulterioare .

“Depinde de temperamentul fiecărui copil, unora le este mai greu printre străini, le e greu să învețe limba, să fie acceptați la joacă. Uneori copii (străini) pot fi foarte răi! Sunt însă și copii, care reîntorcându-se în țară duc lipsa confortului și a nivelului de trai din țara în care și-au lăsat părinții.”

Copii rămași singuri acasă după plecarea părinților la muncă în străinătate reacționează diferit la despărțirea de părinți. Pentru unii, consecințele se reflectă la nivelul comportamentului. Copiii pot întreprinde acțiuni care să atragă atenția părinților. “Verișoara mea a rămas singură acasă și a început să-și petreacă nopțile doar prin cluburi, să iasă cu bărbați mult mai în vârstă decât ea, lipsea des de la școală “ povestește un tânăr. Bunicii, în grija cărora sunt lăsați copii de cele mai multe ori, nu au suficientă autoritate asupra lor.

Sunt însă și copii care cred că prin comportamentul lor ireproșabil îi pot face pe părinții lor să se întoarcă acasă. Rezultatele lor la învățătura sunt mult mai bune decât în perioada în care erau împreună cu părinții, se angajează să aibă grijă de frații mai mici. Pentru asta, ei trebuie însă să renunțe la orele de joacă sau la timpul petrecut cu prietenii, asumând responsabilități ce nu sunt compatibile cu vârsta lor.

Sunt numeroase alte probleme care intervin odată cu plecarea părinților la muncă în străinătate. Copii nu mai sunt atenți la igiena personală, sau la alimentație, adoptând comportamente alimentare greșite, care vor fi greu de modificat ulterior. În lipsa supreveghierii și îndrumării adulților, influența anturajului devine mai importantă. Astfel, riscul de a deveni dependenți de alcool sau droguri este mai mare. De asemenea, lăsați în grija rudelor sau cunoscuților, copiii cad deseori victime abuzurilor fizice sau morale.

Mai multe organizații umanitare întreprind acțiuni pentru a minimaliza riscurile acestui tip de abandon instituționalizat. Una dintre aceste organizații, UNICEF, consideră această problema una majoră în Europa de Est și afirmă că principala cauză este absența unor politici publice, atât de prevenire cât și de minimalizare a consecințelor acestui fenomen. Deși organizațiile neguvernamentale pot desfășura programe pentru a atenua consecințele ce le poate avea plecarea părinților asupra copiilor, ele nu pot substitui statul, care are principala responsabilitate în prevenirea fenomenului.