Epopeea unor absolvenți români care vroiau să rămână în țară

Am fost studenți buni. Am dat examen de admitere, am câștigat un loc în facultate, loc pentru care se mai înscriseseră 11 candidați. Am mers la cursuri, care chiar ne plăceau, am avut note mari și ne făceam timp și pentru activități extra-academice, gen voluntariat sau practică. Și nu doar pentru că dau bine la CV, dintr-un calcul carieristic, atitudine pe care am disprețuit-o întotdeauna ca pe o dovadă de ipocrizie profesională. Ne-am implicat pentru ca ne păsa, pentru că eram pasionați, pentru că ne simțeam angajați politic și social și pentru că eram convinși că învățarea nu se limitează la sala de curs.

După licență am reușit chiar să obținem o bursă pentru a ne finaliza studiile în afară. Și iată-ne după un an, reîntorși în țară cu o diplomă de master în altă limbă decât cea română și pregătiți să devenim adulți responsabili, câștigători de pâine proprie din sudoare (intelectuală, desigur) proprie.

Și am început, să ne trimitem CV-urile la firme/agenții/asociații autohtone -fiecare după preferințe, convinși că mulții ani de facultate și dorința de a munci vor fi de ajuns pentru a găsi un loc de muncă. Nu ne doream nici să reușim în viață, nici să ne descurcăm. Ne doream să lucrăm, în domenii de care eram pasionați, pe care doream să le inovăm, pentru care eram pregătiți. În lipsă de răspuns am dat, într-o primă etapă, vina pe criză, că tot e țapul ispășitor la modă. Sătuli de așteptare, am fi făcut și compromisuri financiare, schimbând o existență decentă pe un început de viață profesională, orice fel început. Ceea ce nu am acceptat să facem, sunt compromisurile etice. Nu am acceptat să lucrăm în ONG-uri care sunt afaceri de familie (director - nepot de fondator și însurat cu contabila) și nu apără decât interesele conducerii. Nu am acceptat să lucrăm în firme care trebuie să mituiască pentru a masca nereguli financiare. Nu am acceptat să lucrăm în structuri de stat în care darul este considerat obligatoriu și corupția a devenit norma.

Cine e responsabil pentru frustrarea noastră, a mii de absolvenți de facultăți de stat, cu diplome reale, obținute din muncă reală ? Absolvenți care merită și vor să lucreze, în condiții decente, în țară și se văd obligați să aleagă între șomaj și compromisuri morale sau financiare prea mari ?

După câteva luni de frustrări și dezamăgiri am renunțat. Am renunțat și am plecat. Într-o țară în care străinii absolvenți de studii superioare sunt scutiți de obligația de a avea un permis de muncă. De ce ? Pentru a facilita achiziția de creere din țări care nu au politici pentru a le păstra. Țări ca România.