miercuri, 23 septembrie 2009

Nu e doar economică, e o criză a drepturilor omului

Traducere din Introducerea la Raportul Amnesty International asupra situației drepturilor omului în lume, scrisă de Irene Khan, directorul organizației


În septembrie 2008 eram în New York cu ocazia întâlnirii ONU la înalt nivel pe tema Țelurilor de Dezvoltare ale Mileniului - măsurile asupra cărora s-a căzut de acord la nivel internațional pentru a reduce sărăcia până în 2015. Delegat după delegat vorbea despre necesitatea de a găsi noi fonduri pentru a eradica foametea, pentru a reduce numărul morților copiilor și a femeilor însărcinate, să se furnizeze apă curată și salubrizare, să se educe fetele. Viața și demnitatea a miliarde de oameni erau în joc, dar voința de a susține vorbele cu bani era limitată. Părăsind clădirea ONU auzeam o poveste complet diferită venind dintr-o altă parte a Manhattan-ului : prăbușirea uneia dintre cele mai mari bănci de investiții de pe Wall Street. Acesta era un eveniment asupra căruia resursele și atenția mondială erau cu adevărat concentrate. Guvernele puternice și bogate au fost capabile, dintr-o dată, să găsească, multiplicate, sumele necesare eradicări sărăciei. Dar aceste sume au fost turnate cu abundență în băncile ce se prăbușeau și în pachete de stimulare ale economiei.

Pe la sfârșitul lui 2008 devenise clar că felul nostru de viață, polarizat între privare și lăcomie, sărăcirea multora pentru a satisface lăcomia câtorva, cădea într-o groapă adâncă. Inegalitatea, ca produs al globalizării, nu se limitează la cei care locuiesc în țări în curs de dezvoltare. După cum a arătat raportul din octombrie 2008 al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED), și în țările industrializate, de creșterea economică din ultimele decade au profitat mai mult bogații decât săracii. SUA, țara cea mai bogată din lume, ocupă locul 27 din 30 de state membre OCED în ceea ce privește sărăcia structurală și diferențele de venituri, din ce în ce mai mari.

De la săracii orașelor, trăind în favelas din Rio de Janeiro în Brazilia până la comunitățile Roma din țările europene, adevărul murdar e că mulți oameni sunt săraci din cauza politicilor, mai mult sau mai puțin ascunse, de discriminare, marginalizare și excludere, promovate sau tolerate de state, coroborate cu sectorul afacerilor sau cu actori individuali. Nu este doar o coincidență faptul că mulți dintre săracii lumii sunt femei, migranți, minorități etnice sau religioase. Nu este o întâmplare faptul că mortalitatea maternală rămâne una dintre cauzele cele mai ridicate ale morții din zilele noastre, deși o cheltuială minimă pentru îngrijire obstetrică de urgență ar salva viețile a sute de mii de femei aflate la vârsta procreerii.

Un exemplu clar al colaborării dintre stat și sectorul afacerilor pentru a priva oamenii de pământul lor și de resursele naturale, sărăcindu-i, este cazul comunităților indigene. În Bolivia, un mare număr de familii indigene Guarani din regiunea Chaco trăiesc în ceea ce Comisia Inter-Americană pentru Drepturile Omului a descris drept o stare de dependență, comparabilă cu sclavia. În urma vizitei sale în Brazilia în august 2008, Raportorul Special pentru drepturile populațiilor indigene a criticat descriminarea persistentă ce subzistă în adoptarea de politici, în furnizarea de servicii și administrarea justiției persoanelor indigene din acea țară.

Inegalitatea se extinde la sistemul judiciar în sine. Într-un efort de a întări economia de piață și de a încuraja investițiile străine și a actorilor privați, instituțiile financiare internaționale au finanțat reforme legale din sectorul comercial într-o serie de țări în curs de dezvoltare. Dar nu s-a făcut nici un fel de efort notabil pentru a se asigura că oamenilor săraci li se vor respecta drepturile sau că vor putea ataca în justiție abuzurile comise de guverne sau companii. Conform Comisiei ONU pentru Împuternicirea Legală a Săracilor, în jur de două treimi din populația lumii nu au acces corespunzător la justiție.

Introducerea completă este disponibilă în engleză : http://report2009.amnesty.org/en/introduction


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu