O alternativa

Exact 1 an trebuia să petrecem departe de România. Ca studenți la o universitate din Franța, luam periodic drumul low cost, obișnuit bursierilor cu bugete limitate, spre țară. Nu știm dacă o fi de vină depărtarea (fizică, dar mai ales intelectuală) de țară sau pur și simplu lipsa de contact cu presa românească (trebuie să mărturisim, în afară de 1,2 reviste de cultură și site-uri de specialitate, renunțasem la presa romanească), ce găseam la întoarcere ne crea anumite stări, variații pe aceeași temă : de la autohtona și intraductibila lehamite pâna de-a dreptul la ceea ce francezii numesc delicat nausée.

Într-un prim timp, când comparația cu presa cealaltă pe care începeam să o cunoaștem - cea franceză - devenea evident defavorabilă pentru noi, în orgoliul național ce fierbea patriotic în noi, am încercat să ne auto-amăgim în spiritul pur românesc : „doar n-om fi mai proști ca francezii, pur și simplu nu avem mijloacele lor financiare să oferim o informație de calitate.”

Dupa alte câteva reîntoarceri, am ințeles că nu există motiv financiar care să poată explica abundența, exclusivitatea aproape, de fapte diverse din jurnalele televizate românești. Doar lipsa de profesionism sau existența unei campanii de manipulare a publicului pot explica dezinformarea voită, înlocuirea informației cu fapte fără valoare de știre, lipsa dezbaterii publice, lipsa de analiză a evenimentelor relatate, lipsa aproape totală a știrilor internationale.

Iar explicația pe care o auzim cel mai adesea pentru a justifica această stare de fapt, aceea conform căreia presa oferă publicului ceea ce i se cere, ni se pare pe cât de lamentabilă, pe atât de simptomatică a degradării presei românești ; singurul lucru pe care îl demonstrează este acela că (unii) ziariști români nu au altă vocație decât pe aceea a profitului. Informarea obiectivă, independența nu constitue, din nefericire, obiectivul principal al mass-media românești.

O legendă academică spune că acest concept, al informării obiective, este prima prejudecată ce trebuie distrusă la Facultatea de Jurnalism din București. Adică, studenții din anul întâi sunt pur și simplu avertizați că dacă au vreo vocație de informare corectă, ar trebui să și-o distrugă singuri încă din facultate, prima lecție predată fiind aceea că scrisul lor va fi inevitabil supus intereselor de trust.

Înțelegem perfect că instituțiile media au și un scop comercial, dar suntem ferm convinși că, prin rolul pe care și-l asumă într-o societate democratică, presa are, înainte de toate, o obligație deontologică de respectat.

Să fim înteleși : nu urmărim o generalizare, nu acuzăm toți ziariștii români ; suntem convinși că există și excepții, dar, din păcate, regula, așa cum se percepe ea în momentul de față, este aceea pe care am explicat-o mai sus.

Drept consecință a tuturor acestor constatări amare, am hotărât crearea blogului poteca89, replică la cunoscutul site francez de informare alternativă rue89 (http://www.rue89.com/). Scopul acestui blog este acela de a oferi o alternativă presei mainstream românești. Nu suntem și nu avem pretenția de a fi ziariști profesioniști. Ne dorim doar să creem un spațiu de dezbatere publică demn de acest nume, independent, care să ofere un drept la replică tuturor celor care nu se regăsesc în (dez)informația oferită de trusturile de presă mainstream din România.