A fost odată ca-n societatea civilă românească, o organizație de apărare a drepturilor omului. Părea serioasă, părea interesantă, părea activă și cu rezultate, îndeajuns încât să atragă atenția unui absolvent 2009 care a vrut să se angajeze la acest ONG pentru un proiect de 5 luni.
Absolventul nostru era unul din cei puțini care vroia să schimbe lumea, vroia să fie militant, să apere drepturile omului și credea că lucrând într-un ONG va reuși acest lucru. După o săptămână de lucru la această organizație, și-a dat demisia. Aflase că directorul ei era nepotul fondatorului și era căsătorit cu contabila organizației. Prin urmare, toată partea financiară a proiectelor era tratată "în familie". În plus, același președinte a atras atenția echipei de la început că finanțatorul proiectului este domn și stăpân, că poate face ce vrea mușchiul lui, chiar dacă acțiunile lui nu sunt tocmai etice față de beneficiarii proiectului.
Așa că absolventul nostru a plecat. Și după trei luni a aflat că nici ceilalți doi colegi ai săi, care fuseseră angajați pentru același proiect nu au mai rezistat și au plecat. Acum organizația caută să angajeze o echipă de proiect completă pentru cele două luni rămase din proiect. A propos, proiectul e finanțat din fonduri europene, administrate, desigur, de o agenție de stat.
Și absolventul nostru nu a renunțat până la adânci bătrânețe la speranța că undeva se găsește o organizație neguvernamentală care să-și merite numele.
